Pentru publicul larg, cititor de wikipedia, Koblitz este inventatorul (alături de Victor Miller) a criptografiei cu curbe eliptice și hipereliptice precum și cel care împreună cu Serge Lang a blocat alegerea lui S. Huntington (cel cu șocul) la Academia Națională a Statelor Unite (NAS).  Viața sa conține însă și alte episoade cel puțin la fel de interesante. Tocmai aceste episoade povestite la diverse întîlniri i-au determinat pe cîțiva colegi ai săi să-l încurajeze să-și scrie memoriile. Acestea au apărut cu titlul „Random Curves” la editura Springer (disponibile și on-line la adresa http://www.springerlink.com/content/978-3-540-74078-0 -pentru cine își permite).  Pînă să fie admis la Universitatea Harvard, două evenimente aveau să-i determine o bună parte din cursul existenței: contactul cu sărăcia extremă din India, unde a petrecut un an la vîrsta de 6-7 ani, și faptul că liceul pe care îl urma a început în 1962, sub lozinca „cunoaște-ți dușmanul” să ofere cursuri de limba rusă, ținute de soția unui director al Radio Libertatea.  În aceeași perioadă a făcut cunoștință cu marele matematician Mark Kac, atunci cînd intrebările pe care le punea au devenit prea dificile pentru profesorii de la liceu. Limba rusă urma să-i servească pentru a ocupa „nișa” de om de legătură între matematica sovietică și cea americană (între ele ridicîndu-se exact acestă barieră lingvistică, mai ales de partea americană).

Admis la Harvard, pe baza recomadării lui Kac, a continuat să studieza matematica și literatura rusă. Din rațiuni birocratice a declarat la început major-ul în literatură rusă, apoi  l-a schimbat în matematică. În vacanța primului an a participat la campania de înregistrare a votanților de culoare organizată de SCLC, organizația lui Martin Luther King. Cu acest prilej a devenit conștient de atitudinea superioară a tinerilor albi (inclusiv el) față de negrii din Mississippi, încurajată uneori chiar de aceștia din urmă. Mulți albi, proveniți din medii favorizate,  încercau conștient sau nu să preia controlul organizației, lucru pentru care era oarecum pregătit de lecturile din Dostoievski. Conștient că nu putea să ajute prea mult a plecat mai repede din Sud.

În următoare vacanță (anul 1967) participă la o excursie în URSS, organizată de Universitatea Indiana. Această experiență nu este foarte interesantă, așa că anul următor decide să plece pe cont propriu. Banii necesari i-au fost furnizați de programul Societății Americane de Matematică de traducere a revistelor sovietice, inclusiv numerele vechi. Plata era 6 dolari pe pagină, iar translatorii foarte rari. Într-un an Koblitz a strîns 8000 de dolari (cheltuielile la Harvard, inclusiv taxele erau de 3400 de dolari pe an). În cele trei săptămîni petrecute i-a cunoscut pe I.R. Șafarevici și Yu. I. Manin, n-a știut  să răspundă la întrebărilor studenților din Moscova și Leningrad despre ce se lucra (matematic) la Harvard, dar a început să asculte muzică pop ( a adus cu el zece discuri-maximul permis).

La întoarcere s-a implicat în activitățiile SDS, după ce cu un an înainte refuzase invitația într-o frăție studențească, pe care o considera prea reacționară. Anul 1968 a reprezentat un moment în care americanii au începu să conștientizeze crimele comise în Vietnam, care atinseseră un punct de la care nu mai puteau fi ignorate de presa „mainstream”.  Koblitz, care cunoștea situația din Vietnam mai bine decît publicului general, datorită tatălui său care era profesor de științe politice la Bard College,  s-a alăturat unui grup afiliat cu PLP, desprins din partidul comunist cu ocazia rupturii sino-sovietice, chiar dacă i-a avertizat să nu-i vîndă literatura lor politică, pentru ca să nu-i scadă simpatia pentru cauza lor. Pe de altă parte era conștient că participarea la activități politice  nu avea să-i afecteze cariera matematică, domeniu în care opiniile și activitățile politice nu joacă nici un rol în deciziile de angajare și promovare, ceea ce nu e cazul în alte domenii, mai ales în ceea ce el numește „ne-științele” (non-science). În iarna lui 1968, la Harvard au apărut primele semne ale sciziunii care avea să se petreacă în SDS, între membrii cu o conștiință  politică militantă care formau WSA  (Workers-Students Alliance) controlată de PLP și o minoritate numeroasă numită New Left sau Youth Culture.  WSA nu se limita la lupta împotriva războiului din Vietnam ci se implica în acțiuni de solidaritate cu diferite cauze sociale (sprijin pentru muncitorii greviști, pentru chiriașii amenințați cu evacuarea de extinderea MIT-ului și Harvard-ulrui etc.). Se poate spune că WSA împărtășeau o viziune marxistă clasică, în vreme ce New Left era inspirată din diverse surse: H. Marcuse (citit în diagonală), new-age, prăpastia între generații. În februarie-martie 1969, în același timp cu elaborarea lucrării de absolvire despre algebre Clifford, sub îndrumarea lui R. Bott, Koblitz a citit un număr mare de lucrării ale PLP-ului, inclusiv o prezentare a epurărilor de la Harvard din anii ’50.  În aprilie a fost arestat pentru participarea la ocuparea Universității, dar nu a fost ciomăgit pentru că nefiind în pas cu moda continua să poarte sacou și cravată și părul scurt. Evacuarea în forță a protestatarilor a avut un mare ecou și a produs o mare manifestație de solidaritate.  Fractura dintre WSA cu un program clar de revendicări și „moderații” a căror principală revendicare era participarea studenților la deciziile Universității (revendicare menită să abată atenția de la cele cu adevărat radicale) s-a adîncit în cursul grevei care a urmat. În iulie participanții la ocuparea Universității au fost pedepsiți de conducere, cîțiva au fost excluși definitiv, iar Koblitz a primit un an de suspendare cu supendare. Cum fusese deja primit pentru doctorat la Princeton nu a avut nici un interes să se abțină de la acțiuni politice, astfel că la ceremonia de absolvire a participat la demonstrația organizată de SDS.

În perioada între arestare și absolvire, Koblitz a participat la acțiuni de solidaritate cu muncitorii greviști, organizate de WSA. Astfel s-au dus cu cafea, gogoși și manifeste la greva de pe șantierele navale din Quincy,MA. Aici a constat că în ciuda prejudecăților răspîndite în rîndul studenților (muncitorii industriali erau considerați ca suporteri ai războiului și ostili studenților), ei au fost primiți cu simpatie și nici un muncitor fie tînăr sau bătrîn nu susținea războiul. Cel mai impresionat a fost de faptul că muncitorii au intimidat și alungat aproape fără violență spărgătorii de grevă escortați de polițiști, în contrast cu miile de studenți care s-au lăsat bătuți și arestați de poliție.

Rezultatele evenimentelor din aprilie n-au întîrziat să apară. Astfel speriați de posibilitatea unei alianțe între SDS și organizația studenților negri conducerea a acceptat introducerea unui program de studii negre. Atmosfera din campus a devenit mult mai „relaxată”, apărînd spre exemplu cursuri alternative de yoga și filozofie orientală, răspîndirea consumului de droguri și halucinogene etc. WSA era complet opus consumului de droguri și contra-culturii hippie, pe care o vedea pe de o parte ca o diversiune de la adevăratele probleme: război, rasism, exploatare și pe de altă parte ca pe o sursă de izolare față de restul clasei muncitoare, care respingea astfel de manifestări. Contradicțiile dintre WSA și „moderați” aveau să izbucnească la convenția națională a SDS la Chicago în iunie 1969. Din 1400 de delegați, WSA avea 900, dar adversarii grupați acum în RYM (Revolutionary Youth Mouvement) controlau conducerea națională. Koblitz, care era doar simpatizant al WSA și nu avea o atitudine ostilă față de ceilalți a fost cu atît mai mult șocat de comportamentul acestora la convenție. Purtătorii lor de cuvînt (unii dintre ei aveau să formeze grupusculul terorist, dar cu măsură, Weather Underground) adoptau poze revoluționare copiate după Panterele Negre și țineau discursuri despre caracterul revoluționar al lumpenproletariatului. După încercarea nereușită de a ataca WSA via cîțiva activiști ai Panterelor Negre care nu au găsit mai bun de zis decît că SDS este pentru puterea pizdelor, a doua zi Bernardine Dohrn a luat cuvîntul în numele RYM anunțînd excluderea tuturor celor care nu aparțineau acesteia și care nu susțineau necondiționat lupta de eliberare națională din SUA, Puerto Rico, Vietnamul de Sud, China, Cuba, Corea de Nord și Albania și a plecat alături de aproximativ 500 de delegați. Acesta a fost sfîrșitul SDS.

Advertisements