Archive for March, 2012


În care eroul nostru ajunge  în armată, la închisoare și la Princeton

Cum data nașterii lu Koblitz  a „ieșit” la tragerea la sorți, șansele să fie recrutat erau foarte mari. Primul impuls a fost să încerce să se înscrie la doctorat la Toronto (după cum se știe Canada refuza extrădarea dezertorilor și celor care se sustrăgeau recrutării), dar „linia” SDS și PLP era ca membrii lor să meargă în armată și să facă propagandă anti-războinică, după modelul lui Karl Liebknecht. Această politică  a dus la creșterea popularității și influenței SDS. Acceptat la Princeton în toamna lui 1969, a fost recrutat în primăvara lui 1970. Imediat a început să discute cu ceilalți recruți și să răspîndească broșurile PLP. Majoritatea recruților erau în principiu de acord dar se simțeau neputincioși în fața sistemului și recunoșteau direct aceasta-spre deosebire de intelectualii care se străduiau din răsputeri să găsească divergențe ideologice.  Denunțat de singurul patriot din unitate (un emigrant cubanez) este arestat împreună cu un alt membru al PLP și adus în fața unui tribunal militar. Cum politica partidului era aceea de a folosi procesul ca o tribună politică, cei doi (spre disperarea avocatului din oficiu) au recunoscut acuzațiile (distribuire de tipărituri interzise) și au primit pedeapsa maximă de șase luni. Condițiile din închisoare erau dure (cei doi a fost bătuți de mai multe ori de deținuții de drept comun instigați de gardieni). Pînă la urmă părinții lui au făcut presiuni la Pentagon pentru a opri abuzurile și a-i grăbi eliberarea (în același sens și Mark Kac a trimis o scrisoare).  Cum petrecea mult timp în carceră, unde era permisă o singură carte-de obicei Biblia, și-a reluat preocupările științifice citind manualul de Algebră al lui Serge Lang.

Spre sfîrșitul anului a aflat că ceilalți doi membrii ai PLP din Fort Eustis acuzați de aceleași fapte au fost achitați-linia partidului se schimbase și ei s-au putut apăra invocînd primul amendament (care al acea dată îi privea și pe militari). Aceste evenimente au grăbit eliberarea lui după 5 luni de detenție. Constatînd că nu are aptitudini de activist Koblitz a demisionat din PLP preferînd să rămînă „tovarăș de drum”.

La reluarea studiilor profesorii de la Princeton s-au arătat îngăduitori (spre exemplu au considerat anul de dinaintea recrutării ca un semestru). În aceeași perioadă a cunoscut-o pe viitoarea sa soție-studentă în prima generație de fete admise la Princeton.

În toamna lui 1971 împreună cu doi vechi colegi din WSA Koblitz și deja logodnica lui au fondat Grupul de Acțiune Universitară (UAG). Datorită amintirilor urîte lăsate de Abbie Hoffmann și RYM nu au reluat titulatura SDS. Botezul focului a avut loc prin organizarea unui protest împotriva reluării activităților ROTC în campus. În acest context au reușit să-l împiedice pe șeful marelui stat major să vorbească studenților (a încercat, dar a trebuit să plece după un sfert de oră, datorită scandărilor). Astfel UAG au cîștigat suficientă forță pentru a împiedica o ședință a a conducerii, unde urma să fie aprobată colaborarea cu ROTC, și să îi oblige la organizarea unei dezbateri la care au prezentat crimele comise de armata americană în Vietnam. Concentrarea pe efectul războiului asupra poporului vietnamez, a reprezentat diferența cu opoziția „liberală” la război, care denunța mai ales efectul războiului asupra soldaților americani.

În cu totul altă direcție, UAG a programat un protest la adresa  psihologului Richard Herrnstein autor și propagandist al corelației dintre I.Q. (coeficientul de inteligență) și rasă. Acesta urma să țină o conferință (pe o altă temă) invitat de departamentul de psihologie. Planul era ca la sfîrșitul conferinței să i se pună întrebări legate de teoria sa și să nu fie lăsat să plece pînă nu răspunde. Aflînd aceste planuri, Herrnstein și-a anulat conferința, ceea ce a provocat indignarea șefului departamentului de psihologie Leon Kamin. Acesta i-a acuzat pe studenți de încălacarea libertății cuvîntului. După mai multe discuții între Koblitz și Kamin, s-a hotărît organizarea unui forum pe tema libertații academice și responsabilității sociale a savanților. Cu această ocazie a fost trezit  interesul lui Kamin pentru legătura dintre ereditate și inteligență. Rezultatul a fost lucrarea The Science and Politics of IQ (1974) în care arăta că părintele teoriei eredității inteligenței și autorul celor mai importante studii experimentale, Sir Cyril Burt, a falsificat rezultatele studiilor sale referitoare la gemenii identici fundamentale pentru această teorie. Lucrările inițiate de Kamin au dat o puternică lovitură teoriei eredității care avea de altfel o mare componentă rasistă.

Pe planul studiilor activitățile politice nu l-au tulburat prea mult, căci conducătorul său de doctorat desemnat Phillip Griffiths se pregătea să plece la Harvard, iar cel pe care la-a ales, Nicholas Katz, se afla în Franța pentru un an. Koblitz și-a susținut doctoratul în 1974 și a primit o poziție la Harvard în 1975, după un an petrecut la Moscova. Soția sa care absolvise istoria cu o lucrare despre evoluția eugeniei și darwinismului social în SUA. Lucrarea pornea analiza de la lucrările lui Darwin personal și arăta prejudecățile rasiste ale acestuia (lucru nemaiauzit la acea dată). Acest fapt, precum și activitățile sale politice au dus la refuzul profesorilor ei de la Princeton să-i dea recomandări pentru doctorat (a fost acceptată în final la Brown University). Autorul remarcă faptul că în ceea ce el numește ne-științe (prin opoziție cu științele tari) simpatiile și antipatiile politice joacă un rol extrem de important, ceea ce în științe nu se întîmplă (decît extrem de rar).

Pentru publicul larg, cititor de wikipedia, Koblitz este inventatorul (alături de Victor Miller) a criptografiei cu curbe eliptice și hipereliptice precum și cel care împreună cu Serge Lang a blocat alegerea lui S. Huntington (cel cu șocul) la Academia Națională a Statelor Unite (NAS).  Viața sa conține însă și alte episoade cel puțin la fel de interesante. Tocmai aceste episoade povestite la diverse întîlniri i-au determinat pe cîțiva colegi ai săi să-l încurajeze să-și scrie memoriile. Acestea au apărut cu titlul „Random Curves” la editura Springer (disponibile și on-line la adresa http://www.springerlink.com/content/978-3-540-74078-0 -pentru cine își permite).  Pînă să fie admis la Universitatea Harvard, două evenimente aveau să-i determine o bună parte din cursul existenței: contactul cu sărăcia extremă din India, unde a petrecut un an la vîrsta de 6-7 ani, și faptul că liceul pe care îl urma a început în 1962, sub lozinca „cunoaște-ți dușmanul” să ofere cursuri de limba rusă, ținute de soția unui director al Radio Libertatea.  În aceeași perioadă a făcut cunoștință cu marele matematician Mark Kac, atunci cînd intrebările pe care le punea au devenit prea dificile pentru profesorii de la liceu. Limba rusă urma să-i servească pentru a ocupa „nișa” de om de legătură între matematica sovietică și cea americană (între ele ridicîndu-se exact acestă barieră lingvistică, mai ales de partea americană).

Admis la Harvard, pe baza recomadării lui Kac, a continuat să studieza matematica și literatura rusă. Din rațiuni birocratice a declarat la început major-ul în literatură rusă, apoi  l-a schimbat în matematică. În vacanța primului an a participat la campania de înregistrare a votanților de culoare organizată de SCLC, organizația lui Martin Luther King. Cu acest prilej a devenit conștient de atitudinea superioară a tinerilor albi (inclusiv el) față de negrii din Mississippi, încurajată uneori chiar de aceștia din urmă. Mulți albi, proveniți din medii favorizate,  încercau conștient sau nu să preia controlul organizației, lucru pentru care era oarecum pregătit de lecturile din Dostoievski. Conștient că nu putea să ajute prea mult a plecat mai repede din Sud.

În următoare vacanță (anul 1967) participă la o excursie în URSS, organizată de Universitatea Indiana. Această experiență nu este foarte interesantă, așa că anul următor decide să plece pe cont propriu. Banii necesari i-au fost furnizați de programul Societății Americane de Matematică de traducere a revistelor sovietice, inclusiv numerele vechi. Plata era 6 dolari pe pagină, iar translatorii foarte rari. Într-un an Koblitz a strîns 8000 de dolari (cheltuielile la Harvard, inclusiv taxele erau de 3400 de dolari pe an). În cele trei săptămîni petrecute i-a cunoscut pe I.R. Șafarevici și Yu. I. Manin, n-a știut  să răspundă la întrebărilor studenților din Moscova și Leningrad despre ce se lucra (matematic) la Harvard, dar a început să asculte muzică pop ( a adus cu el zece discuri-maximul permis).

La întoarcere s-a implicat în activitățiile SDS, după ce cu un an înainte refuzase invitația într-o frăție studențească, pe care o considera prea reacționară. Anul 1968 a reprezentat un moment în care americanii au începu să conștientizeze crimele comise în Vietnam, care atinseseră un punct de la care nu mai puteau fi ignorate de presa „mainstream”.  Koblitz, care cunoștea situația din Vietnam mai bine decît publicului general, datorită tatălui său care era profesor de științe politice la Bard College,  s-a alăturat unui grup afiliat cu PLP, desprins din partidul comunist cu ocazia rupturii sino-sovietice, chiar dacă i-a avertizat să nu-i vîndă literatura lor politică, pentru ca să nu-i scadă simpatia pentru cauza lor. Pe de altă parte era conștient că participarea la activități politice  nu avea să-i afecteze cariera matematică, domeniu în care opiniile și activitățile politice nu joacă nici un rol în deciziile de angajare și promovare, ceea ce nu e cazul în alte domenii, mai ales în ceea ce el numește „ne-științele” (non-science). În iarna lui 1968, la Harvard au apărut primele semne ale sciziunii care avea să se petreacă în SDS, între membrii cu o conștiință  politică militantă care formau WSA  (Workers-Students Alliance) controlată de PLP și o minoritate numeroasă numită New Left sau Youth Culture.  WSA nu se limita la lupta împotriva războiului din Vietnam ci se implica în acțiuni de solidaritate cu diferite cauze sociale (sprijin pentru muncitorii greviști, pentru chiriașii amenințați cu evacuarea de extinderea MIT-ului și Harvard-ulrui etc.). Se poate spune că WSA împărtășeau o viziune marxistă clasică, în vreme ce New Left era inspirată din diverse surse: H. Marcuse (citit în diagonală), new-age, prăpastia între generații. În februarie-martie 1969, în același timp cu elaborarea lucrării de absolvire despre algebre Clifford, sub îndrumarea lui R. Bott, Koblitz a citit un număr mare de lucrării ale PLP-ului, inclusiv o prezentare a epurărilor de la Harvard din anii ’50.  În aprilie a fost arestat pentru participarea la ocuparea Universității, dar nu a fost ciomăgit pentru că nefiind în pas cu moda continua să poarte sacou și cravată și părul scurt. Evacuarea în forță a protestatarilor a avut un mare ecou și a produs o mare manifestație de solidaritate.  Fractura dintre WSA cu un program clar de revendicări și „moderații” a căror principală revendicare era participarea studenților la deciziile Universității (revendicare menită să abată atenția de la cele cu adevărat radicale) s-a adîncit în cursul grevei care a urmat. În iulie participanții la ocuparea Universității au fost pedepsiți de conducere, cîțiva au fost excluși definitiv, iar Koblitz a primit un an de suspendare cu supendare. Cum fusese deja primit pentru doctorat la Princeton nu a avut nici un interes să se abțină de la acțiuni politice, astfel că la ceremonia de absolvire a participat la demonstrația organizată de SDS.

În perioada între arestare și absolvire, Koblitz a participat la acțiuni de solidaritate cu muncitorii greviști, organizate de WSA. Astfel s-au dus cu cafea, gogoși și manifeste la greva de pe șantierele navale din Quincy,MA. Aici a constat că în ciuda prejudecăților răspîndite în rîndul studenților (muncitorii industriali erau considerați ca suporteri ai războiului și ostili studenților), ei au fost primiți cu simpatie și nici un muncitor fie tînăr sau bătrîn nu susținea războiul. Cel mai impresionat a fost de faptul că muncitorii au intimidat și alungat aproape fără violență spărgătorii de grevă escortați de polițiști, în contrast cu miile de studenți care s-au lăsat bătuți și arestați de poliție.

Rezultatele evenimentelor din aprilie n-au întîrziat să apară. Astfel speriați de posibilitatea unei alianțe între SDS și organizația studenților negri conducerea a acceptat introducerea unui program de studii negre. Atmosfera din campus a devenit mult mai „relaxată”, apărînd spre exemplu cursuri alternative de yoga și filozofie orientală, răspîndirea consumului de droguri și halucinogene etc. WSA era complet opus consumului de droguri și contra-culturii hippie, pe care o vedea pe de o parte ca o diversiune de la adevăratele probleme: război, rasism, exploatare și pe de altă parte ca pe o sursă de izolare față de restul clasei muncitoare, care respingea astfel de manifestări. Contradicțiile dintre WSA și „moderați” aveau să izbucnească la convenția națională a SDS la Chicago în iunie 1969. Din 1400 de delegați, WSA avea 900, dar adversarii grupați acum în RYM (Revolutionary Youth Mouvement) controlau conducerea națională. Koblitz, care era doar simpatizant al WSA și nu avea o atitudine ostilă față de ceilalți a fost cu atît mai mult șocat de comportamentul acestora la convenție. Purtătorii lor de cuvînt (unii dintre ei aveau să formeze grupusculul terorist, dar cu măsură, Weather Underground) adoptau poze revoluționare copiate după Panterele Negre și țineau discursuri despre caracterul revoluționar al lumpenproletariatului. După încercarea nereușită de a ataca WSA via cîțiva activiști ai Panterelor Negre care nu au găsit mai bun de zis decît că SDS este pentru puterea pizdelor, a doua zi Bernardine Dohrn a luat cuvîntul în numele RYM anunțînd excluderea tuturor celor care nu aparțineau acesteia și care nu susțineau necondiționat lupta de eliberare națională din SUA, Puerto Rico, Vietnamul de Sud, China, Cuba, Corea de Nord și Albania și a plecat alături de aproximativ 500 de delegați. Acesta a fost sfîrșitul SDS.

%d bloggers like this: